duminică, 3 octombrie 2010

Colectarea selectivă

Chiar dacă proiectul nostru , Viitorul speranţei , participant în campania Ţara lui Andrei nu a adunat suficiente voturi pentru a primi finanţare, ne bucurăm că obiectivele propuse au fost atinse ( amplasarea containerelor pentru colectarea selectivă a deşeurilor în cartierele Tg.Mureşului, şi realizarea centrelor de închiriere a bicicletelor )

Şi, pentru că toamna se numără bobocii, am aflat despre o iniţiativă similară de susţinere a colectării selective a deşeurilor , campanie despre care aflaţi mai multe accesând linkul următor.


Colecteaza selectiv



Imaginează-ţi câte lucruri reciclabile îţi trec prin mână în drum spre coşul de gunoi. Hai să conştientizăm că ţine de noi să colectăm selectiv şi să facem o diferenţă !

De ce colectare selectivă?

Pentru că absolut orice ambalaj curat este reciclabil.
Pentru că majoritatea gunoaielor noastre sunt reciclabile şi ar trebui salvate
Pentru că umplem gropile de gunoi cu poluanţi, în loc să reciclăm.

Un pas mic pentru om...un salt uriaş pentru natură.

sâmbătă, 22 mai 2010

Ziua Europei

La Gimnaziul Liviu Rebreanu din Tg Mureş, programul de anul acesta dedicat sărbătoririi Zilei Europei a cuprins o multitudine de manifestări artistice, concursuri de cultură generală , de portofolii şi competiţii sportive . Elevii ciclului primar s-au întrecut în a-şi demonstra măiestria , acoperind diverse arii curriculare.

De la desen la abilităţi practice, de la educaţie civică la istorie , de la limba română şi muzică , elevii s-au bucurat împreună de câteva zile în care şi natura a fost de partea lor. Astfel, şi soarele a reuşit să străbată perdeaua de nori , permiţând desfăşurarea Crosului Europei, ce s-a bucurat de participarea a 200 de elevi .



În competiţia fetelor de clasa a doua, locul 1 l-a ocupat Andreea Onocan , iar Denisa Jurje a terminat a opta.

Podiumul băieţilor a fost ocupat de Marcel Chiorean (pe 1), Dragoş Oltean (pe 2) şi Sebi Matei ( pe 3 ).

Emil Coroş a fost al şaselea, Carlos Ştefan pe locul 8 , pe 9 Vlad Mâţ , iar pe 10 Andrei Pavel.

vineri, 16 aprilie 2010

Sport

1 aprilie a reprezentat pentru noi o zi bogata in activitati,pe diverse laturi . In ce priveste latura sportiva a realitatii noastre, participarea numeroasa a bobocilor la Crosul primaverii a fost incununata de succese.

In competitia fetelor, Andreea Onocan a ajuns a 4-a , iar Ioana Popa a 8-a .

La baieti, Locul 1 Marcel Chiorean, locul al 2 lea Dragos Oltean , locul 3 Emil Coros , locul 4 Vlad Mat , locul 8 Carlos Stefan, si locul 9 Andrei Pavel.



Felicitari tuturor acelora care au dus cursa pana la sfarsit : Bogdan Maria, Paul Cocan, Remus Mocean .
Succes in competitiile viitoare !

joi, 18 martie 2010

Primăvara


Unde ești, tu, primăvara, de nu mai vii la noi în țară ? Mi-aș dori să îți văd chipul ...
Când încălzești tu pământul, ești și lumina ochilor mei .Îmi amintesc de tine iară, cum stăteam cu mama și îți priveam chipul tău ce ne învăluia cu căldură.
Te-aș privi zi și noapte.Cu chipul tău luminos îmi bucuri sufletul. Când apari cu stolurile de păsări, și inima îmi cântă.
Dacaă ai putea vorbi, ți-aș spune trei cuvinte simple : Bine ai venit !Ele mi-ar aminti cât îmi ești de dragă, și aș înconjura tot pământul pentru tine.
Vreau să-ți mai văd florile și frunzele ce le trimiți să se nască.Glasurile cristaline ale păsărilor îmi încântă auzul, iar privirea surâde la vederea florilor ce încep să zidească tabloul curcubeului miresmelor .
Animalele suspină căci nu te mai găsesc. Vor și ele să te vadă,altfel se sting de dorul tău.
Te rog, întoarce-te la noi în țară, te rog să ne aperi de biciuirea ploii. Vino peste noi și dă căldură pământului.
Te aștept cu dor în suflet, arzând de dorința de a rosti : Timp frumos, bine-ai venit !

Pentru mama



Mama e mereu hazlie
Dar și la muncă trebuie să fie
Dacă vrei s-o ajuți și tu
Fii cuminte nu doar acu

Mereu ajut-o cu plăcere
Să o mai scapi de gânduri
Nu va simți în veci durere
De-i dai aceste rânduri.

marți, 8 decembrie 2009

Cupa 1 Decembrie 2009



Manifestările dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a României au îmbrăcat forme diverse la Gimnaziul nostru. În domeniul sportului, activităţile s-au perindat pe parcursul a 2 săptămâni, sub forma competiţiilor de handbal, baschet, atletism şi fotbal.

Crosul 1 decembrie , la care au participat mai mulţi băieţi din clasa noastră, ne-a adus rezultate deosebite :
*locul 1 Emil Coroş
*locul 3 Dragoş Oltean
*locul 7 Andrei Pavel
*locul 8 Tudor Romanţa

Marţi, 8 decembrie am găzduit competiţia de fotbal, primind vizita a două echipe de la Gimnaziul Nicolae Bălcescu , formate din elevii clasei a II-a B, conduşi de d-na institutor Iuliana Turcu.

Echipa clasei noastre a fost echipată în galben, iar celelalte 2 echipe în roşu şi albastru , simbolizând culorile drapelului .
Rezultatele înregistrate :

* Galben- Roşu 3-0 (2 goluri Emil Coroş, 1 Sebi Matei )
* Galben -Albastru 6-0 ( 2 goluri Emil Coroş, 3 Sebi Matei, 1 Marcel Chiorean)
* Roşu -Albastru 2-0

La final, clasamentul a fost următorul :
1.Galben 6p 9-0
2.Roşu 3p 2-3
3.Albastru 0p 0-8

sâmbătă, 10 octombrie 2009

Capitolul doi...

Au rămas în urmă poveştile ploilor din toamna anului trecut , legendele fulgilor de nea şi basmele primăverii, gândurile purtându-ne pe aripile speranţei împlinirilor verii.

Un drum început la mijloc de septembrie , sub picuri de ploaie, a ajuns pe ultimii lui metri , tot sub imperiul norilor, dar cu promisiuni calde din partea razelor de soare.

Intraţi în băncile şcolii,împreună cu visele părinţilor şi plini de speranţe, năzdrăvanii bobocei au trăit împreună emoţiile învăţării alfabetului, ale scrierii primelor rânduri, ale socotitului şi rezolvării problemelor, ale competiţiilor sportive , cu bucuriile şi tristeţile aferente.

După o primă vacanţă mare, ale cărei ecouri parcă mai persistă în amintirile noastre , am pornit un al doilea capitol al frumoasei poveşti , ţesută între zidurile cetăţii viselor noastre.

Să ne bucurăm împreună de zilele ce vor urma , de bucuriile unui alt anotimp al devenirii noastre.